Curajul

Curajul

Pentru a stabili cât de curajosi suntem, trebuie să înţelegem clar ce înseamnă curajul. Este o calitate la discretia tuturor….

(Erik Blumenthal, 1998)

Ştiu cu certitudine că tata m-a învăţat să stau în echilibru în palma lui. Chiar dacă uneori m-am dezechilibrat, a privit binevoitor cum mă ridic, fără să schiţeze măcar un gest că aş avea nevoie de ajutor. Mă privea cu bunăvoinţă şi răbdare şi asta era suficient ca să înţeleg că e treaba mea să mă ridic şi să găsesc soluţii să rămân în picioare. Mama m-a învăţat să iubesc necondiţionat şi să dăruiesc în fiecare zi, fără să aştept nimic în schimb.

Împreună cu ei am experimentat că în viaţă există bucurie şi supărare, că e important să ne păstrăm echilibrul dintre aceste stări. I-am privit uneori cât de critici erau în faţa celor mai mari dificultăţi şi se luptau cu obstacolele, găsind soluţii fără să obosească. Am ştiut mai apoi că acest lucru este unul din cele mai importante sarcini în viaţă. Am vazut cum decid, acceptă consecinţele, se susţin reciproc, chiar dacă nu le iese din prima încercare, cum se încurajează şi rămân împreună indiferent de rezultat. Aşa am învăţat ce inseamnă curajul personal.

Mă mai lupt şi acum cu toleranţa la critică. Fac eforturi mari de a nu fi defensivă imediat când cineva nu e de acord cu mine. A-mi admite propriile greşeli fără să mă simt umilită – asta este o artă….e ceva ce ţine de stima de sine şi aici e nevoie uneori să fii încurajat. Sunt pregatită să admit greşelile pe care le fac, eşecurile, în faţa celor care contează cu adevărat pentru mine. Dar umilinţa e ceva care trebuie înfrânt. Şcoala adleriană m-a învăţat să accept că “nimeni nu e perfect’ şi că toată lumea face greşeli. De asemenea, m-a învăţat că “a recunoaşte că eşti imperfect este cel mai mare act de curaj”.

M-am dezvoltat ca om în şcoală, adaptându-mă la situaţii noi, condiţii nemaiîntâlnite, testându-mi flexibilitatea prin prisma sensibilităţii mele native.

Curajul de a fi singur l-am învăţat mai târziu de la soţul meu. Am văzut că uneori, pentru a învinge trebuie să plăteşti un preţ: acela de a nu merge împreună cu turma, de a nu alege drumul cel mai usor sau cel mai scurt. Aşa m-am pregătit să devin nepopulară la nevoie, pentru a mă putea detaşa şi a putea progresa. El m-a învăţat să “cad” în apa rece, adâncă, chiar dacă ştia că nu am învăţat să înot, spunându-mi că sunt capabilă de orice, că am tot ce trebuie pentru a face fata situaţiei. A ştiut s-o spună hotărât, astfel încât să mă incite provocarea, să vreau să încerc lucruri noi, fără să-mi doresc în schimb să-i împovărez pe cei din jurul meu cu dificultăţile cu care mă confruntam.

Simt responsabilitatea pentru consecintele sociale ale acţiunilor mele. Sunt curajoasă ? E doar o privire unilaterală despre ce înseamnă a fi curajos, dar ne dă câteva idei despre curajul nostru interior şi despre încrederea în noi însine.

În cazul în care ne punem nişte întrebări vis-a-vis de aceste aspecte, dacă lipsa curajului uneori ne încurcă în sarcinile vieţii, ar fi destul să ne dorim să apelăm la ajutor de specialitate. Psihoterapeutul ne va ghida să ne redescoperim.