Parenting

Parenting

Cea mai mare problemă este nu că părintii nu sunt buni, ci este aceea, că sunt prea buni !

(Rudolf Dreikurs)

Ne dorim cu ardoare să avem copii. Conştientizăm într-o oarecare măsură că viaţa noastră va suferi modificări, şi totuşi ne asumăm riscul. Ştim că ne vom îngrăşa, vom avea dureri cu care nu ne-am mai confruntat, ne vom neglija soţul, cariera, părintii, prietenii şi totuşi ne decidem că e important pentru noi să facem acest pas.

De cele mai multe ori, fără eforturi suplimentare în care sunt implicaţi medici renumiţi şi resurse financiare importante, evenimentul mult aşteptat are loc. Se naşte copilul nostru sănătos şi de o frumuseţe pe care nu am mai întâlnit-o la nimeni, Sacrificiile curg în continuare, dar nimic parcă nu e atât de împovărător, când te uiţi la el şi vezi cât e de frumos şi cât de fericit râde.

Vine însă o zi când, fără să te avertizeze începe să se comporte neobişnuit. Te şocheaza, nu-l întelegi, nu ştii ce să faci. Te surprinde cu un comportament neadecvat momentului şi nu-ţi vine să crezi ca e adevărat ce se întamplă. E nedrept. Tu ai făcut tot ce ţi-a stat în putere, ai sacrificat tot şi tot ceea ce primeşti de la el ca răsplată e împotriva oricărei întelegeri din partea ta.

Oare unde ai greşit ?

O mămică descurajată, speriată dar conştientă că are nevoie de ajutorul psihoterapeutului, vine la cabinet cu această problemă. E bine de ştiut că de cele mai multe ori, comportamentele neadecvate ale copiilor sunt rezultatul greşelilor noastre în educaţia lor. Băieţelul de patru ani despre care mămica lui mi-a vorbit în termeni superlativi timp de o jumătate de oră, se trânteşte pe jos ori de câte ori crede el de cuviinţă, plânge zgomotos până transpiră şi udă toate hainele de pe el.

Este important să recunoaştem scopul comportamentului său. De asemenea este demn de luat în seamă faptul că băieţelul nostru de patru ani, la fel ca noi toti, vrea să ştie că oamenilor le pasă de el (sentimentul de apartenenţă) şi că e important (sentimentul de a însemna ceva).

El ştie că e important când ceilalţi îl ascultă, vorbesc cu el, se joacă cu el şi răspund la dorinţele şi nevoile lui ori de câte ori el solicită asta. Se comportă tot timpul astfel încât să obţină rezultate pozitive. Asta nu înseamnă totdeauna să fie adecvat, responsabil, vesel sau plăcut. Câteodată poate să genereze efecte pozitive şi prin încetarea unei stări neplăcute (ex.: trântitul pe jos, plânsul, agitatia mâinilor şi picioarelor, zgomotul produs) pe care o are când se simte plictisit sau ignorat sau când este rugat să facă ceva ce el nu vrea să facă.

Din nefericire această stare a copilului se declanşează când mama nu are timp să-i acorde atenţie (are musafiri, are de făcut un lucru în care nu-l poate implica pe copil sau este pur şi simplu extrem de obosită).

Băiatul nu e capabil să obţină atenţia pe care o vrea şi se simte dezamăgit şi frustrat. Aşadar va continua în mod inventiv să găsească noi modalităţi de a face lucruri care-i dau putere asupra mamei. Băieţelul nostru face aceste lucruri cu scopul de a o determina pe mama lui să-şi schimbe ea comportamentul pentru a se adapta dorinţelor lui, chiar dacă uneori acest lucru este imposibil.

De ce comportă copii aşa ?

Pentru că întregul comportament este orientat către scop, şi copii, de la o vârstă fragedă descoperă acest lucru prin încercare şi eroare. Logic ar fi că dacă ei învaţă acest comportament, îi putem şi dezvăţa de el. Ei vor să simtă că aparţin, că sunt iubiţi şi că înseamnă ceva. Vor să obţină aceste lucruri prin abordări pozitive. Dacă nu fucţionează, ei se reorintează către abordări negative. Noi suntem cei care le oferim aceste abordări printr-o recompensă.

reikurs descrie patru scopuri ale comportamentelor negative: căutarea atentiei, lupta pentru putere, răzbunarea şi inadecvarea.

Aceste scopuri trebuie identificate şi redirecţionate de către adulţii care vin în cabinetul psihoterapeutului, astfel încât comportamentele neadecvate ale copiilor lor să dispară.