Parenting II

Parenting II

Nu ne putem proteja copii de viată, de aceea este important să-i pregătim pentru ea

(Rudolf Dreikurs)

Imediat după ce aducem noul născut acasă de la spital, ne întrecem pe noi înșine și pe toti cunoscuții noștri în ceea ce privește protecția lui. Să nu se îmbolnăvească, să nu se sufoce, să nu cadă din pat, să nu-i fie foame, să nu stea în scutecele ude nici o secundă. Suntem aplecați asupra bebelușului, noi și încă o echipă generoasă de rude, prieteni și alți binevoitori, îi studiem respiratia și mimica feței. Ce bine ar fi să știe să spună ce vrea, ce-l doare, ce-i place…. să-i putem citi gândurile, nu de alta, doar pentru a i le putea împlini.

Mai târziu vrem să aibă toate jucăriile pe care noi nu le-am avut, vrem să aibă parte de tot ce-i mai bun: profesori, haine, prieteni, hobby-uri. Vrem să fim cei mai buni părinti. De cele mai multe ori îi scutim de “rutina zilei”. Lasă, să nu piardă vremea cu curățenia, preparatul cinei și conversatul inutil cu bunicul, ci să învețe, că asta-i va folosi în viață.

Ceea ce noi nu știm este faptul că din prima clipă copilul interacționează cu oamenii din jurul lui. Membrii familiei sale sunt prima societate și el învață să se adapteze la ea. Copilul ajunge la o concluzie în ceea ce privește relațiile, observându-le pe cele din jurul său. Percepția copilului nu este doar o consecință directă a factorilor ereditari și ai mediului, ci și modul subiectiv în care interpretează tot ce se întâmplă în jurul lui contribuie la formarea justificării interne a tuturor acțiunilor lui. El are abilitatea de a interpreta și de a concluziona. El iși va schimba foarte repede atitudinea față de cei din jurul său, întotdeauna în avantajul său. Exemplu: dacă îi vei lega șireturile ca să nu întârzie la grădiniță, niciodată nu va găsi logica trezirii cu cinci minute mai devreme.

Va fi un observator mult mai atent decât tine. Va observa toate tipurile de atitudini din jurul său atunci când plânge, zâmbește sau e pasiv. El va percepe răspunsul tuturor la ceea ce face. Învață foarte repede ce le place și ce nu le place celor din jur și va ști foarte bine cu care indivizi poate obține o anumită atitudine și cu care, alta.

În primii patru-șase ani de viață copilul își formează personalitatea. Avem un rol extrem de important în viața copilului. El va decide în acești ani ce să ia și cum să interpreteze ceea ce noi îi oferim ca model. El își decide percepțiile. Nu trebuie însă neglijat faptul că percepțiile lui sunt unice, ne vede, ne aude, experimentează în felul lui propriu, unic, autentic.

Dacă noi îl supraprotejăm, facem permanent în locul lui activitățile pe care la vârsta respectivă ar putea să le facă singur, s-ar putea ca rezultatul străduinței noastre, a efortului nostru să fie dramatic, adică să ne trezim la un moment dat că avem un copil incapabil de a lua decizii, de a duce la bun sfârșit anumite lucruri și fără o motivație suficient de puternică.

Acesta este deja motivul pentru care ne gândim să apelăm la îndrumarea unui psihoterapeut specializat în parenting, care să ne ajute să înțelegem unde este limita dintre bunătatea părintească și răsfăț, unde greșim, ce putem îndrepta și cum anume. Tot el ne va îndruma să înțelegem că rolul nostru nu este să-i protejăm pe copiii noștri în orice situație, ci să-i învățăm să fie independenți în decizii și în fapte. În această etapă psihoterapeutul va avea și rolul de a neutraliza sentimentul de culpă pe care unii părinți care au decis să-și schimbe atitudinea, l-ar putea avea.